roman de JOHANNA SPYRI
Capitolul IV. La bunica
Trecu vara, trecu toamna și sosi iarna. Heidi fetița munților nu mai mergea cu Peter și cu caprele, rămânea cu bunicul în casă, la adăpost și la căldură.
Într-o după-amiază de duminică, sosi în vizită Peter. Se așezară cu toții la masă, căci acum aveau scaune destule, făcuse bunicul. Se ospătară și stătură de vorbă. Când să plece, Peter o pofti pe Heidi să vină pe la ei, jos, în sat. Bunica lui dorea foarte mult să o cunoască.
Nespus de bucuroasă, Heidi ar fi coborât în sat chiar a doua zi. Timp de câteva zile, însă, bunicul nu o lăsă, fiindcă zăpada era prea mare. Într-o dimineață, când zăpada se întărise și sticlea ca argintul, bunicul scoase din magazie o sanie. Se urcă, o luă pe Heidi în brațe și o înveli bine și porniră spre vale cu iuțeala vântului.
Când ajunseră în fața casei lui Peter, bunicul opri sania, o dădu jos pe Heidi și îi spuse să pornească înapoi spre casă de cum s-o lăsa înserarea. Apoi plecă spre casă, trăgând sania după el.
Deîndată ce intră, Heidi fetița munților își dădu seama că era o casă adevărată, nu o cabană de păstori ca a lor. Chiar dacă se vedea că e casă de oameni nevoiași, se intra întâi în bucătărie și abia apoi în altă încăpere. Aici se aflau Brigitte, mama lui Peter, care cârpea la hainele băiatului, și bunica cea oarbă, care lucra totuși la roata de tors.
Bătrâna se bucură mult că Heidi venise pe la ele. O chemă lângă ea și îi ceru să-i povestească cum trăieștea ea la bunicul. Heidi îi povesti multe despre viața ei fericită, înconjurată de grija bunicului și prietenia lui Peter.
Nici nu isprăvi bine de povestit Heidi, că sosi Peter de la școală. Bunica era nerăbdătoare ca el să îi citească de prin cărțile pe care ea nu le mai putea citi acum. Peter, însă, învăța tare greu alfabetul.
În timp ce vorbeau, Brigitte își dădu seama că trebuie să aprindă lampa, fiindcă se făcuse seară. Heidi își luă atunci la revedere de la toți și porni spre casă. Cu grijă pentru fetiță, bunica trimise băiatul să-i ducă șalul ei și să o conducă acasă. Peter și Brigitte ieșiră tocmai la timp pentru a vedea că pe Heidi o așteptase bunicul, o luase în brațe și o învelise bine.
Bunicul era foarte mulțumit că Heidi nu uitase și îl ascultase, plecând la căderea serii. Heidi îl rugă cu atâta căldură să meargă să repare puțin casa bunicii, că el nu rezistă și promise că o va face, deși se vedea că nu prea îi face plăcere.
A doua zi coborâră din nou în sat și, în timp ce Heidi vorbea cu bunica se auziră niște bubuituri. Bunica se sperie că o să cadă casa pe ele, dar Heidi fetița munților o liniști. Îi spuse că e bunicul, care face reparații. Încântată, bunica lui Peter o trimise pe Brigitte să-i mulțumească bunicului și să-l poftească în casă, dar bunicul refuză morocănos.
Într-o după-amiază de duminică, sosi în vizită Peter. Se așezară cu toții la masă, căci acum aveau scaune destule, făcuse bunicul. Se ospătară și stătură de vorbă. Când să plece, Peter o pofti pe Heidi să vină pe la ei, jos, în sat. Bunica lui dorea foarte mult să o cunoască.
Nespus de bucuroasă, Heidi ar fi coborât în sat chiar a doua zi. Timp de câteva zile, însă, bunicul nu o lăsă, fiindcă zăpada era prea mare. Într-o dimineață, când zăpada se întărise și sticlea ca argintul, bunicul scoase din magazie o sanie. Se urcă, o luă pe Heidi în brațe și o înveli bine și porniră spre vale cu iuțeala vântului.
Când ajunseră în fața casei lui Peter, bunicul opri sania, o dădu jos pe Heidi și îi spuse să pornească înapoi spre casă de cum s-o lăsa înserarea. Apoi plecă spre casă, trăgând sania după el.
Deîndată ce intră, Heidi fetița munților își dădu seama că era o casă adevărată, nu o cabană de păstori ca a lor. Chiar dacă se vedea că e casă de oameni nevoiași, se intra întâi în bucătărie și abia apoi în altă încăpere. Aici se aflau Brigitte, mama lui Peter, care cârpea la hainele băiatului, și bunica cea oarbă, care lucra totuși la roata de tors.
Bătrâna se bucură mult că Heidi venise pe la ele. O chemă lângă ea și îi ceru să-i povestească cum trăieștea ea la bunicul. Heidi îi povesti multe despre viața ei fericită, înconjurată de grija bunicului și prietenia lui Peter.
Nici nu isprăvi bine de povestit Heidi, că sosi Peter de la școală. Bunica era nerăbdătoare ca el să îi citească de prin cărțile pe care ea nu le mai putea citi acum. Peter, însă, învăța tare greu alfabetul.
În timp ce vorbeau, Brigitte își dădu seama că trebuie să aprindă lampa, fiindcă se făcuse seară. Heidi își luă atunci la revedere de la toți și porni spre casă. Cu grijă pentru fetiță, bunica trimise băiatul să-i ducă șalul ei și să o conducă acasă. Peter și Brigitte ieșiră tocmai la timp pentru a vedea că pe Heidi o așteptase bunicul, o luase în brațe și o învelise bine.
Bunicul era foarte mulțumit că Heidi nu uitase și îl ascultase, plecând la căderea serii. Heidi îl rugă cu atâta căldură să meargă să repare puțin casa bunicii, că el nu rezistă și promise că o va face, deși se vedea că nu prea îi face plăcere.
A doua zi coborâră din nou în sat și, în timp ce Heidi vorbea cu bunica se auziră niște bubuituri. Bunica se sperie că o să cadă casa pe ele, dar Heidi fetița munților o liniști. Îi spuse că e bunicul, care face reparații. Încântată, bunica lui Peter o trimise pe Brigitte să-i mulțumească bunicului și să-l poftească în casă, dar bunicul refuză morocănos.
* * *
Urmează Heidi fetița munților (5)
Citește textul întreg al capitolului IV aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Citește textul întreg al capitolului IV aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !