ZÂNA ZORILOR (2)

de IOAN SLAVICI

Trecură apoi pe la Sfânta Miercuri, care îi dărui o cutie în care văzu ce mai face tată-său, pe la Sfânta Joi şi pe la Sfânta Vineri. Aceasta îi dărui şi ea un fluier care adormea pe oricine şi îl învăţă ce să facă în Împărăţia Zorilor.

Când ajunse la cetatea de scaun, Petru prinse a cânta din fluier. Adormiră şi paznicii cu un ochi în frunte şi balaurii cu şapte capete şi leii cu părul şi colţii de aur.
Petru intră în grădina Zânei Zorilor, adormi şi zânele care erau acolo şi merse către palat. În cea mai frumoasă dintre odăi se afla fântâna. Lângă ea era chiar Zâna Zorilor, dormea într-un leagăn de aur. O sărută și îi puse pe cap cununa din Pădurea de aur. Umplu apoi ulcioarele cu apă  şi plecă înapoi.
Pe drum trecu iar pe la cele trei sfinte, iar Sfânta Joi îi spuse să nu aibă încredere în nimeni şi îi dădu o năframă care îl apăra de orice, de suliţă, de sabie sau de glonţ.
Cei doi frați ai săi îi ieşiră în cale cu vorbe dulci. Aveau însă gânduri negre, căci tatăl lor spusese că lasă împărăţia celui care va aduce apa de la Zâna Zorilor. Îi luară apa şi îl aruncară într-o fântână adâncă, apoi plecară la împăratul, care împărţi împărăţia în două şi le dădu lor câte o jumătate.
Zâna Zorilor, când se trezi, văzu coroana, văzu că luase cineva apă din fântână şi trimise paznicii şi balaurii şi leii să îl găsească pe cel care făcuse asta. Nu îl găsiră. Zâna porunci soarelui să îl caute, dar nici acesta nu îl găsi. Atunci ea porunci soarelui să nu mai lumineze, izvoarelor să nu mai curgă și florilor să nu mai miroasă. Dădu de veste în lume că va fi întuneric beznă până când va veni cel care luase apa din fântână.
Împăratul zise celor doi fii să meargă unul dintre ei. Nu avură încotro, plecă întâi Florea, pe urmă Costan. Pe amândoi îi dovedi zâna că mint şi le luă lumina ochilor.
Dacă văzu Sfânta Vineri că Zâna Zorilor nu are de gând să dea lumina soarelui înapoi la oameni, trimise Vântoasele să îl caute pe Petru. Vântul de primăvară îi găsi oasele în fundul fântânii. Cele trei sfinte îl făcură la loc, de o sută şi de o mie de ori mai frumos şi mai voinic şi mai mândru decât fusese.
Petru se duse la zână, iar când aceasta îl văzu, în sfârşit, de bucuria ei soarele începu a străluci, izvoarele a curge şi florile a mirosi dulce.  Voinicul se duse acasă şi îşi aduse părinţii. Făcu o nuntă mare şi deveni stăpân pe amândouă împărăţiile. Iar celor doi fraţi, Zana Zorilor le dădu vederea înapoi, ca să vadă şi ei fericirea lui Petru Făt-Frumos.

Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului Zâna Zorilor

Dă clic și citește textul întreg !

Ai putea să mai citești și alte povestiri după basmele lui Ioan Slavici:

• Doi feți cu stea în frunte
• Limir Împărat 
• Rodul tainic

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !