12 mai 2018

PĂCALĂ ȘI FRAȚII SĂI. Povestire pe scurt (2)

din ”Isprăvile lui Păcală” de PETRE DULFU


Împărțirea comorii

Când văzură fraţii lui galbenii şi auziră câţi au mai rămas în pădure, se cruciră de mirare. Plecară iute toţi trei în pădure şi puseră banii în saci. Se întoarseră acasă spre seară. Hotărâră să împartă banii frăţeşte, dar era greu să numere câte unul. Mezinul se duse la popă, să ceară baniţa cu împrumut. Popa nu prea avea chef să o caute, dar fratele cel mic stărui atât, încât popa o căută şi i-o dădu, dar îl întrebă ce o să măsoare cu ea. Păcală, grăbind spre casă, îi spuse că vor măsura bani. Popa nu-şi crezu urechilor şi se luă după el.

Fraţii se apucară de măsurat galbenii, când, deodată, unul îl zări pe popă la fereastră. Cei mari îl trimiseră pe Păcală să-i tragă popii una cu vreun băţ, să îl înveţe minte. El se duse şi se întoarse iute, zicând că popa nu are să-i mai pândească.
După ce terminară de măsurat bănetul, ieşiră pe afară şi... zăriră popa plutind în lac. Pacala le spuse că el nu i-a făcut nimic, doar i-a arătat bâta, dar popa s-a speriat, a luat-o la fugă şi a nimerit în lac. Cei trei socotiră că lumea va crede că ei l-au omorât pe popă şi hotărâră să fugă în lume.

Fuga

Fraţii cei mari îndesară galbeni pe unde putură. Păcală plecă fără un ban, în urma lor. Din drum îi strigară să tragă uşa după el, cum e obiceiul când pleci să închizi uşa. Când se uitară înapoi, însă, văzură cum mezinul târâie după el uşa casei. Îl certară ei şi îi spuseră să lase uşa, dar el nu voi nicidecum s-o lase.
Merseră ei toată noaptea şi ziua următoare. Pe înserat ajunseră într-o pădure. Aici se opriră şi hotărâră să înnopteze într-un stejar mare. Pacala urcă şi cu uşa. De abia îşi găsiră câte un locşor că văzură doisprezece hoţi, cu saci plini în spate şi la brâu cu pistoale şi cuţite lungi. Hoţii poposiră chiar sub stejarul celor trei. Nici nu se aşezară bine, că uşa lui Păcală o lua la vale cu vuiet mare şi căzu între hoți, care o luară la fugă.
Fraţii cei mari se puseră iute să ia şi ei din prada hoților. Mezinul doar stătea şi îi privea. Hoţii însă, după ce le trecu spaima, se întoarseră şi zăriră de departe ce se întâmplă cu prada lor. Fraţii îi văzură şi ei şi o luară la fugă prin pădure, urmăriţi de hoţi. În zori, Pacala mergea pe o cărăruie, rătăcit de fraţii săi.

* * *


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !