3 mai 2018

ION III. Iubirea. Povestire pe scurt

de LIVIU REBREANU

Glasul pământului

Capitolul III Iubirea

Preotul Belciug se înrăise fiindcă îi murise soția încă din tinerețe. O iubise mult și nu îi mai trebuise altă iubire niciodată. De aceea ajunsese să fie socotit un sfânt, deși avea sufletul înăcrit și nu uita niciodată pe cine îl contrazicea, ba chiar se și răzbuna. Faptul că familia Herdelea îi luase partea lui Ion îl îndârjise și, cum nu se putea certa cu învățătorul, fiindcă acesta se purta mereu prietenos, hotărî să-l pedepsească pe Ion.

George și tatăl lui nu-i păstraseră supărare lui Ion. George dăduse mâna cu Ion în fața flăcăilor din sat, iar Toma se dusese la preot să-l roage să îl ierte pe Ion. Asta îl înfurie și mai tare pe popa Belciug și, Duminică, la slujbă, îl dojeni aprig pe Ion în fața oamenilor.
Ion plecă înfuriat de la biserică și bău toată ziua așa de mult că mâncă și bătaie de la unul care era treaz. A doua zi, însă, se gândi că popa avea dreptate. Își aminti de Florica și se gândi că, poate, ar agonisi mai mult muncind cu drag unul lângă altul, decât dacă ar lua-o în căsătorie pe Ana. Nu se mai duse seara pe la Ana, în schimb se duse odată la Florica. O sărută și o strânse în brațe, spunându-i că o va lua de nevastă.
Familia lui Herdelea se mânie și mai tare împotriva preotului, aflând ce-i făcuse lui Ion în biserică. Totuși, învățătorul se temea ca acesta să nu afle, fiindcă depindea mult de el.
În tinerețe fusese învățător comunal. Un inspector îi propusese să îl treacă învățător la stat. Leafa era de patru ori mai mare decât la comună, și mai avea și măriri de leafă, apoi era și dreptul la pensie. Pe de altă parte, învățătorul nu prea știa ungurește, iar la școala de stat în limba asta trebuia să predea, chiar și copiilor români. Până la urmă, insistențele dăscăliței și un ultimatum al inspectorului l-au făcut să ajungă învățător la școala statului din Pripas.
Aici, școala era înființată astfel: comuna dădea un local și o grădină pentru pomicultură, iar statul avea să construiască după aceea o școală nouă în care să fie și un apartament pentru învățător. Deocamdată, Herdelea a luat o casă dărăpănată cu chirie, a pus-o pe picioare, iar în anul următor proprietarul nu i-a mai închiriat-o, s-a mutat el în ea. A închiriat alta și a pățit la fel. Atunci și-a făcut o casă pe locul pe care biserica îl dăduse pentru grădina de pomicultură. Popa Belciug i-a spus că locul va rămâne proprietatea lui, ca o donație din partea comunei și a bisericii fiindcă le lumina copiii. Numai că Herdelea nu a cerut atunci nici o hârtie. Când a cerut, mai târziu, preotul a amânat. Pe măsură ce relațiile dintre ei se răceau, Herdelea se simțea tot mai amenințat. Casa era singura lor avere și era singura zestre a fetelor.
Cu o vară înainte, Laura Herdelea cunoscuse un student care termina teologia, George Pintea. Acesta se îndrăgostise de ea și îi scrisese o mulțime de scrisori. Laura însă, simțea iubire pentru Aurel Ungureanu, student în medicină. Când Pintea scrise părinților ei pentru a o cere in casatorie, dând de înțeles limpede că o ia fără zestre, bucuria părinților fu întrecută de supărarea Laurei. Îl forță pe Aurel să ia o hotărâre și decepția ei fu mare, fiindcă acesta o îndemnă să-l ia pe Pintea. Atunci Laura acceptă să se mărite cu Pintea.
Titu, la rândul lui, o avea în cap numai pe nevasta învățătorului Lang și fu foarte fericit în ziua în care o întâlni singură și ea îi dădu de înțeles că nu s-ar supăra dacă ar vizita-o când îi lipsește bărbatul de acasă.

Fericit, Titu mergea spre casă când îl întâlni pe Ion. Ion era supărat, căci se bătuse la câmp cu Simion Lungu, unul care cumpărase de la ai lui o parte din pământul lor. Pe când ara, Ion intrase puțin în pământul lui Simion, acesta văzuse și de aici ieșise bătaia. Simion îl reclamase, iar popa Belciug se pusese martor.  Acum Ion nu era necăjit de judecată, ci de gândul că, totuși, trebuie să o ia neapărat pe Ana în casatorie, ca să ia zestre și să scape de sărăcie. I se înfipse în minte ideea lui Titu, că trebuie să îl silească pe Vasile Baciu să-i dea fata.

* * *Urmează Ion (4) 

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !

2 comentarii:

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !