BUNICUL A FOST BUNICA ESTE

povestire de IONEL TEODOREANU

din ciclul ”În casa bunicilor”

De câte ori trebuiau să meargă la bunici, copiii se strâmbau. Acolo trebuiau să aibe mâinile mereu curate, cu unghiile tăiate, părul pieptănat, hainele periate şi ghetele lustruite. Părinţii le spuneau dinainte, mai ales ce să nu facă. Să nu vorbească sau să râdă tare, să nu necăjească pisicile. Tot ce aveau de făcut nepoţii era să fie cuminţi.

Casa bunicilor li se părea copiilor mai impunătoare decât biserica. Asta mai ales când se aflau prinşi între privirile bunicilor şi cele ale părinţilor.
Despre bunicul, tata le povestea că a fost procuror general şi nimeni nu crâcnea în faţa lui. Când întrebau de bunica, tata  zicea "straşnică femeie". Râdea apoi şi nu spunea nimic, aşa cum făcea şi în faţa mamei. Se vedea că bunica este straşnică şi acum.  Bunicul a fost şi decorat, de multe ori. Avea pieptul fracului plin de decoraţii. A fost şi primar şi decanul avocaţilor. A fost...aşa, ca la începutul unei poveşti. Bunicul a fost bunica este.

Acum bunicul e un bătrânel cu părul  alb, care zâmbeşte. Stă acasă, cu ceasul lui de aur cu muzicuţă, cu ochelarii cu rama de aur.

Bunica a fost şi ea cândva tânără, demult, pe vremea când bunicul nu era încă nici bunic, nici tată. Copiii nici nu pot face legătura între ea, cea care este acum, şi portretul ei din salon.

Bunicii, "Coana Elencu" şi "Cuconu Alecu", îşi spun unul altuia "mata". Vorbesc între ei de parcă ar fi oaspeţi, nu soţ şi soţie de câteva zeci de ani. Copiilor le vine mereu să râdă când aud. Îşi amintesc însă regulile care încep cu "Să nu..." şi tac.

Sursa foto

Sfârșit

Găsești textul întreg aici !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!