11 mai 2018

BUDULEA TAICHII. Povestire pe scurt (1)

de IOAN SLAVICI

I

Budulea cel bătrân era un om scurt, gros şi avea mereu un zâmbet pe faţa lui rotundă. Cânta mai bine decât toţi la vioară, din cimpoi şi din fluier. Îl lua mereu cu el la praznice şi la ziua numelui pe Huţu, căci Buduleasa fugise în lume când băiatul avea cinci ani şi nu putea să îl lase singur acasă.
Huţu era mai mare decât povestitorul, iar când acesta începuse şcoala, Huţu devenise ocrotitorul său. Dascălul ţinea foarte mult la Huţu şi îl pusese cenzor peste ceilalţi copii, adică se plimba cu un băţ în mână printre bănci sau îi scotea afară pe copiii cei mici şi îi punea să stea într-un picior. Tot pe el îl pusese să aibă grijă de Mili, una dintre cele cinci fete ale sale.


Mai târziu dascălul i-a zis lui Budulea cel  bătrân să îl trimită pe fiu-său la şcoală la oraş,  să se facă şi el dascăl. Necazul era că băiatul nu înţelegea deloc limba maghiară, iar tatălui său i se părea că nu mai are nevoie să meargă la şcoală, că a învăţat destul dacă ştie să scrie, să socotească, să citească şi să mai şi cânte în strană la biserică. Dascălul însă, îl lămuri pe Budulea că ar fi bine ca Huţu să meargă la şcoală la oraş doi ani, iar când se va întoarce să fie al doilea dascăl la şcoală, alături de el.
Dascălul nu voia om străin în şcoală, ci pe unul pe care el îl învăţase carte, ca să îi înveţe pe copii la fel ca el şi să fie linişte şi înţelegere. El  îşi preţuia foarte mult meseria, fiindcă socotea că dascălul e cel mai mare lucru în ţară, deoarece  îi învaţă pe copii cum să se poarte, cum să înţeleagă lucrurile şi cum să lucreze. Dacă dascălul era prost, atunci toate mergeau prost în ţară.
Pe jumătate convins, Budulea cel bătrân se duse la al doilea om în al cărui cuvânt avea mare încredere, chiar povestitorul. Cuvintele lui l-au convins şi s-a hotărât, Huţu avea să meargă la aceeaşi şcoală cu el, fiindcă acolo se dădea atestatul într-un singur an.
În faţa profesorului Wondracek, un om vesel care îl supuse unui fel de examen, Huţu spuse din nou că nu ştie limba maghiară. Profesorul îl puse să citească, iar Huţu citi bine, căci de citit ştia să citească. Tatăl său îl auzi şi îi spuse profesorului că ştie bine limba maghiară, degeaba spunea Huţu că el citeşte bine, dar nu înţelege nimic. D-l. Wondracek îl primi totuşi la şcoală şi spuse că e prea mare ca să nu înţeleagă că trebuie să înveţe, ca să nu râdă cei mici de el. Băiatul avea pe atunci cincisprezece ani.

II

Huţu a stat la oraş în gazdă la Seca Lenca, precupeaţa de peşte, unde stătea şi povestitorul. Cinci inşi stăteau într-o singură cameră, cu două paturi şi o masă. Huţu dormea pe o saltea de paie adusă de tată-său împreună cu două perini, o velinţă, trei rânduri de albituri şi ceva de-ale gurii: două pâini mari, un săculeţ de fasole, altul cu mălai şi o bucată de slănină, pentru două săptămâni. Huţu plătea pe jumătate faţă de ceilalţi băieţi, căci îi ducea gazdei la piaţă în fiecare dimineaţă coşurile cu peşte, făcea focul în casă, mătura, spăla vasele, căra apă, apoi seara aducea coşurile înapoi acasă.
Budulea venea să-i vadă în fiecare săptămână. Pe drum intra în vorbă cu drumeţii şi se lăuda cu feciorul lui. Când se întorcea acasă se întrista, gândind la Safta, mama băiatului, care s-ar fi bucurat şi ea să afle că feciorul ei avea să fie dascăl...
După câteva săptămâni, dascălul din sat venea la gazdă cu Budulea şi cu mama lui Huţu, nevasta lui Budulea. Budulea plecă la şcoală, să îl aducă pe băiat. Elevii erau în clasă, iar profesorul le vorbea, când Budulea băgă capul pe uşă şi strigă tare: " Măi, Budulea taichii!"  De atunci Huţu a rămas cu numele "Budulea Taichii". Profesorul l-a învoit pe Huţu şi l-a învoit şi pe autor, să meargă să o vadă şi el pe mama lui Huţu. Revederea s-a sfârşit cu lacrimi, dar lucrul bun a fost că mama lui Huţu a rămas acasă.

* * *

Urmează Budulea Taichii (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

6 comentarii:

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !