1 mai 2018

AVENTURILE LUI TOM SAWYER (3)

de MARK TWAIN

Capitolul VI

Luni dimineaţă Tom Sawyer încercă să scape de mersul la școală, invocând întâi cangrena pe care ar fi făcut-o la buba de la picior, ceea ce o făcu pe mătuşa Polly să râdă cu lacrimi. Apoi aminti de dintele care i se clătina şi îl durea, dar mătuşa Polly i-l scoase repejor şi îl trimise la scoala. Pe drum, dintele se dovedi a fi de mare folos, căci căpătă pentru el o chichiriţă, de la Huckleberry Finn.


Acesta era derbedeul târgului, adorat de toţi băieţii tocmai pentru că mamele lor nu le dădeau voie să-i vorbească. Stabiliră să meargă la cimitir în noaptea aceea, pentru nişte descântece de alungat negii de pe mâini, apoi Tom ajunse, cu întârziere, la şcoală. Aici făcu tot posibilul să stea cu frumoasa necunoscută în bancă, află că se numeşte Becky Tatcher şi îi şi mărturisi că o iubeşte. Era în al nouălea cer şi nu-i mai păsă  de tot ce păţi mai departe, căci făcu lecţia de citire harcea-parcea, la geografie fu un cataclism, iar la dictare se împotmoli de-a binelea.

Capitolul VII

Înaintea pauzei de amiază, pe când se chinuiau să biruie somnul ce-i dobora în timp ce se căzneau să-şi facă temele, Tom şi Joe Harper îşi găsiră de joacă cu chichiriţa lui Tom. Pe când joaca se încinsese, bastonul învăţătorului îi potoli pe amândoi, scoţând praful din hainele lor.
În pauză, Tom se întâlni în secret cu Becky, îşi mărturisiră iubirea şi socotiră că asta e o "logodnă", pecetluită cu un sărut copilăresc.  Tom, însă,  începu  să laude binefacerile logodnei şi îl luă gura pe dinainte, scăpând o vorbă din care Becky înţelese că el nu era la prima "iubire" și nici la prima ”logodna”.  Începu să plângă, iar băiatul, neizbutind să o împace, plecă să colinde peste dealuri şi nu s-a mai întors la şcoală în ziua aceea.

Capitolul VIII

Supărat rău, Tom ajunse tocmai pe măgura Cardiff, o luă prin spatele casei văduvei Douglas şi se afundă în pădure. Începu să viseze cum ar fi să moară... dar numai pentru câtăva vreme !
Își uită apoi necazul şi începu să-şi închipuie cum ar fi dacă ar dispărea din târg şi s-ar întoarce acoperit de glorie. Întâi se gândi să se facă  soldat, apoi căpetenie de indieni, iar în final hotărî că se va face pirat, "Răzbunătorul Negru al Mărilor Vijelioase".
După o vreme apăru şi Joe Harper şi porniră un duel cu săbii de lemn, în care făcură pe rând pe Robin Hood, ca să aibă şi unul şi celălalt bucuria izbânzii.

* * * 

Urmează Aventurile lui Tom Sawyer (4)

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !