28 aprilie 2018

MOARA CU NOROC (1)

de IOAN SLAVICI.

I


Ghiță e un cizmar sărac, cu nevastă - Ana - și copil. El  vrea să își schimbe soarta luând în arendă moara - cârciumă numită de oameni Moara cu noroc. Soacra îi spune totuși că mai de preț e liniștea casei decât bogăția.

II

Moara cu noroc se află cam departe de Ineu, într-o vale frumoasă dar tare singuratică. Totuși, cârciuma e plină mereu, banii se adună, la cârciumă e și o slugă pentru treburile grele, Laie. Bătrâna, mama Anei, e mai mulțumită, mai ales că a apărut și al doilea nepoțel. În continuare nu-i place singurătatea locurilor în care se află cârciuma.

Ginerele, însă, se bucură de frumusețea locului și de frumusețea femeii sale, Ana cea tânără, sprintenă și mlădioasă. Uneori, noaptea, i se pare și lui că locul acela e străin și pustiu.

III

La Moara cu noroc apare Lică Sămădăul, bărbat puternic și cu bani. El răspunde de douăzeci și trei de turme de porci ale unor oameni bogați. Se spun însă despre el multe lucruri rele. Lică îi cere lui Ghiță să ia seama la cine trece pe acolo, ce zice și ce face. Deși nu-i cade bine, cârciumarul tace, în semn că acceptă. Când Ana se miră de înfățișarea fioroasă a lui Lică, Ghiță îi ia apărarea acestuia.

IV

Ghiță le dă de înțeles femeilor să nu spună nimănui nimic despre cei care trec pe la cârciumă sau pe drum. Mai ia o slugă, un voinic pe nume Marți,  cumpără două pistoale și mai ia doi câini, pe care îi învață să fie răi. Încet-încet Ghiță devine ursuz, închis în el, simțind că este la cheremul lui Lică. Devine aspru cu Ana, dar uneori își dă seama de toate și ar vrea să plece de acolo, totuși nu se îndură.

V

Luat prin surprindere de Lică, Ghiță folosește ideea Anei și îl trimite pe furiș pe Laie la părintele din sat, să-i spună că au venit la Moara cu noroc Lică și doi oameni de-ai lui. După o scurtă înfruntare, în care Ghiță e cât pe aci să-și găsească sfârșitul, acesta îi spune lui Lică Sămădăul că, dacă îi va face rău, se va ști cine l-a făcut. Fără voia lui, Ghiță devine, până la urmă, tovarăș de afaceri cu Sămădăul.

* * * 


Sursa foto

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !

31 de comentarii:

  1. de ce nu pot sa copiez?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru că site-ul este protejat împotriva copiatului. Ai auzit de dreptul de autor?

      Ștergere
    2. Ați făcut o povestire foarte frumoasă,chiar imi este de mare folos.

      Ștergere
  2. vreau sa copiez asta in siteul meu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta nu se poate! Dacă vrei să ai în site-ul tău o povestire a nuvelei Moara cu noroc, îți faci, nu iei de pe alte site-uri.

      Ștergere
  3. Puneți aceste texte online, dar vreți sa fie doar citite?! De ce le postați, dacă nu pot fi folosite de elevi la scoală?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice elev care le citește, le folosește. Cum altfel ai vrea să le folosești?

      Ștergere
  4. Pot sa folosesc asta ca un rezumat pentru scoala?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi bine să nu copiezi cuvânt cu cuvânt. Cel mai bine ar fi să citești povestirea mea, apoi textul intreg al nuvelei, apoi să-ți faci tu singur/ă rezumatul.
      Te rog să semnezi comentariile, e neplăcut să răspund mereu unor anonimi.

      Ștergere
  5. Deja exagerați, doamnă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu ce exagerez? Dacă ați semna comentariile aș ști la ce face referire acesta.

      Ștergere
  6. Exagerați prin faptul ca vreți ca aceste materiale publicate pe o platforma online sa fie folosite asa cum doriți dumneavoastră.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Aceste materiale nu s-au publicat de la sine! Eu le-am creat și le-am publicat, deci eu hotărăsc ce se face cu ele. Ele au rostul să facă elevii să citească și să înțeleagă ce citesc, nu să le ofere temele gata făcute.
      Sper ca dialogul pe această temă să se oprească aici. Te aștept cu comentarii de altă natură.

      Ștergere
  7. Doamna, chiar exagerați. :)) Este greșit dacă elevii copiază anumite informații de pe internet? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu exagerez. În cazul acesta își copiază rezumatul, nu ”anumite informații”.

      Ștergere
  8. Povestirile dumneavoastră ma ajuta foarte mult in a înțelege operele. Faceți o treaba buna.

    RăspundețiȘtergere
  9. buna seara la final lica si ghita nu mureau?

    RăspundețiȘtergere
  10. As putea lua meditați de la dvs. ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Răspunsuri
    1. Cu plăcere, dar citește și celelalte episoade ale povestirii.

      Ștergere
  12. Cum ramane cu moartea Anei( prin injunghiere) si arderea carciumei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Citește și tu mai departe! Ai link la sfârșitul episodului.

      Ștergere
  13. Este foarte bun rezumatul. Si util pentru toti elevi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, e bun și util pentru toți eleviI.
      Mulțumesc pentru aprecieri!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !